Liderii partidului de extremă dreapta maghiar Jobbik, aflați în campanie la Satu Mare, i-au îndemnat pe patronii firmelor maghiare din România să angajeze doar unguri, nu și români, scrie voceatransilvaniei.ro.
Deputatul Istvan Szavai a declarat că CBA sau OTP, firme maghiare care au investit în România, ar trebui să angajeze doar persoane vorbitoare de limbă maghiară, pentru a scădea numărul șomerilor de naționalitate maghiară.
Pe lângă Szavai, la întâlnirea desfășurată într-un restaurant din Satu Mare au luat parte vicepreședintele Jobbik, Gyure Csaba, candidatul Jobbik din Transilvania pentru Parlamentul Ungariei, Bela Erdely, și 40 de invitați. Voceatransilvaniei.ro scrie că discursurile celor trei au fost marcate de mai multe remarce șovine.
Szavai, Csaba și Erdely s-au declarat ”revoltați” de numărul mare de oșeni care au obținut cetățenie maghiară, deși nu vorbesc limba maghiară.
În plus, cei trei s-au lăudat că lor li se datorează ”în mod deosebit” adoptarea Legii privind dubla cetățenie de către Parlamentul Ungariei.